24 septembrie 2011: Let’s do it!

Cel mai mare proiect de implicare socială din ţară, aşa cum a fost numită acţiunea Let’s Do It, Romania s-a desfășurat chiar azi. Scopul proiectului a fost mobilizarea, la nivel naţional, într-o singură zi, de voluntari şi de autorităţi pentru a curăţa gunoaiele din zone extravilane ale României. Obiectivul final al acestui sistem este realizarea unei Hărţi a Deşeurilor, instrument cheie pentru organizarea voluntarilor pentru ziua de curăţenie.

***

Doar pentru că te muţi cu 2 metri mai departe de o grămadă de gunoi când ieşi la picnic, asta nu înseamnă că mizeria nu mai e acolo. Doar pentru că alegi să te uiţi în altă parte, asta nu înseamnă că în apele râului care îţi alimentează oraşul cu apă potabilă nu plutesc zeci de mii de PET-uri şi pungi. Doar pentru că nu fotografiezi şi munţii de gunoaie când pleci în vacanţă, asta nu înseamnă că ei nu erau acolo.

Ce-ar fi să schimbăm foaia? Ce-ar fi să ne notăm în calendar o dată importantă pentru fiecare dintre noi: aceea în care sute de mii de români au spus ”Stop!” şi şi-au curăţat ţara de PET-uri, pungi şi hârtii lăsate de alţii, purtate de vânt şi apă în cele mai frumoase locuri din România? Nu ne permitem să ne cumpărăm o ţară mai curată, şi nici nu am avea cum, dar putem să o curăţăm noi! Într-o singură zi s-o curăţăm pe toată! Să ne mândrim din ziua următoare că avem o ţară curată, că am scris istorie, că am acţionat împreună măcar pentru o zi!

Copiii tăi te vor întreba dacă ai fost şi tu unul dintre voluntarii „Let’s Do It, Romania!”. O să-i spui că da, că ai fost şi tu unul dintre cei care au schimbat într-o singură zi felul în care arată o ţară, sau că era ceva interesant la TV şi ai stat acasă? Nu rata şansa de a-ţi schimba ţara!( http://www.letsdoitromania.ro/ideea)

“Let`s Do It!” inseamna curăţarea mormanelor de gunoi din arealele naturale ale ţării, într-o singură zi.

***

Pe așa zisa Hartă a Deşeurilor a apărut/ a fost raportată Pădurea Păulești( fapt cu care nu ne mândrim, desigur!).

Ne mândrim, însă, cu faptul că Școala„ Arhitect T.T.Socolescu” s-a implicat cu 31 de voluntari:

  • Bucurică Mihai, Ciurea Mihăiță, Coman Alexandra, Ilie Cosmin, Lemnaru Ilie, Lixandru Gabriel, Pârcălabu Tiberius, Ristea Mara( clasa a V-a);
  • Banu Diana, Iorga Alex, Manea Denisa, Dinu Maria, Jipa Gabriel( cls. a VI-a);
  • Goldum Al., Iordache Corina, Leonte Denisa, Manole Daniel, Mareș George, Popa Octavian, Popescu Măriuca,( cls. a VII-a);
  • Cireșanu Dan, Mircea Andruța, Pascu Eduard, Preda Cătălina, Stan Mircea, Toma Diana, Zaharov Anca( cls. a VIII-a)

Elevilor li s-au alăturat: Gogonea Gabriela, sora unui elev de învățământ primar, și Stan Florinela- părinte.

Acțiune Let' s do it! 24 septembrie 2011

Grupul celor de la școala noastră a fost coordonat de :

  • Zaharov Nicoleta, director al instituției;
  • Popescu Alina, prof diriginte/ coordonator activități educative.

Mulțumim părinților copiilor participanți pentru acordul implicării în acțiune, dar mai ales pentru faptul că mulți dintre dumnealor și-au adus personal copiii deși aveau o zi destul de încărcată.

***Este prima noastră activitate de lucru în echipă din acest an școlar din care am mai învățat câte ceva despre noi și despre lumea din jur: o putem considera o reușită!!!

Mai multe imaginicu noi:

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.281141051913654.87907.100000532830902&l=8b31da70fd&type=1

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s