24 februarie: Dragobetele sărbătoarea tinereții și a iubirii!

http://www.youtube.com/watch?v=RgGSJYvlBVE

*Când se serbează Dragobetele?

Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii țineau sau făceau Dragobetele (Ziua Îndrăgostiților, Cap de primăvară, Logodnicul Păsărilor). Probabil că luna februarie era considerată lună de primăvară, iar ziua de 24 era începutul anului agricol (uneori ziua ieșirii ursului din bârlog). Este momentul în care natura se trezește, păsările își caută cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intră și ei în rezonanță cu ea.

*Cine este Dragobetele?

Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeș și iubăreț nevoie mare. Nu blând ca Sf. Valentin, ci năvalnic, el era la daci zeul care, ca un „naș cosmic”, oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor. În decursul anilor, această tradiție s-a extins și la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele și baieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul, precum a păsărilor ce se „logodesc” în acestă zi.
Motivația preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvântul grecesc „pasăre” însemnând chiar „mesaj al cerului”.
Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții de ziua lui făcându-se petreceri (fără indecențele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele căsnicii…

*Ce tradiții sunt de Dragobete?

Înainte de vreme, pretutindeni prin sate se auzea zicala: „Dragobetele sărută fetele!”.

Credința populară româneasca spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriți de boli tot anul. Așadar: dimineață, îmbrăcați în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cântând în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor și a altor plante miraculoase(folosite pentru descântece de dragoste), dacă vremea era urâtă se adunau la unii dintre ei acasă și se țineau de jocuri și de povești.

De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevărate) sau fetele și baieții făceau frății de sânge.

În pădure, în jurul focurilor aprinse, tinerii, băieți și fete,  stăteau de vorbă. Fetele strângeau viorele și tămâioasă, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă era păstrată cu mare grijă pentru că avea proprietăți magice (se spunea că e „născută din surâsul zânelor”) și putea face fetele mai frumoase și mai drăgăstoase. Dacă nu erau omăt și fragi fetele adunau apa de ploaie (pentru spălatul părului) sau de izvor, atunci când Dragobetele se ținea în luna martie.

La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, în sudul României această goană fiind numită „zburătorit”. Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior și fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată, în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puțin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.

Comunitatea este foarte interesată de ce se întâmpla, deoarece încă de pe acum se poate afla la ce nunți vor merge toamna. Dupa-amiaza are loc petrecerea, unde toată lumea, fie că este membru al unui cuplu, fie că nu, dansează, cântă, se simte bine fiindcă se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-și vor mai găsi pereche tot restul anului.

Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat în ziua de Dragobete ca să fie drăgăstoase tot anul și mai aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte, păsărilor cerului, nicio vietate nefiind sacrificată la Dragobete. De multe ori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete și prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vară.

Pentru toți, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu și pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca în zilele cu sărbători religioase, doar își făceau curățenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăznețe care chiar își doreau să fie „pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai „pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc îndrăgostiților, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.                                                                                                                                                                  Sursa: http://www.traditii.ro/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s